Decizia CCR nr. 103/2022Punctul 14

14. Totodată, Curtea a constatat că punerea în discuția părților a noii încadrări juridice și informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, are semnificația unei „simple menționări a posibilității teoretice ca instanța să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce privește încadrarea infracțiunii“ (potrivit jurisprudenței instanței Curții Europene a Drepturilor Omului), insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare și pentru menținerea caracterului echitabil al procedurii. Formularea cu caracter general și imperativ a normei procesuale referitoare la obligativitatea punerii în discuție de către instanță a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum și modalitatea specifică în care este reglementată desfășurarea unei atari proceduri în fața instanței constituie o garanție ca părțile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor și ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate. Curtea a reținut însă că respectarea de către instanța de judecată a obligațiilor reglementate în art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, în condițiile în care aceasta se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentință sau decizie, nu este în măsură să mențină caracterul echitabil al procesului penal și exercitarea în mod efectiv de către inculpat a dreptului la apărare în procesul penal (paragraful 40). ...