Decizia CCR nr. 62/2022Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.02.2022 · dosar 40.575/299/2017
Punctul 11
11. Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 21 din Constituție. Se arată că, din ansamblul reglementării instituției plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, nu poate fi identificat niciun motiv care să stea la baza restrângerii dreptului persoanelor interesate de a critica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, în situația în care în cauză procurorul nu a pus în mișcare acțiunea penală. În acest context, se menționează că dreptul la un proces echitabil și egalitatea în drepturi a cetățenilor presupun și recunoașterea dreptului acestora ca, în situații similare, să beneficieze de tratament nediferențiat. Astfel, în condițiile în care, potrivit art. 340 din Codul de procedură penală, se recunoaște dreptul oricărei persoane, ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o soluție de clasare dispusă de procuror, de a critica această soluție, limitarea sferei titularilor dreptului de a invoca excepții privind nelegalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală doar la persoanele vizate de cauzele în care s-a pus în mișcare acțiunea penală constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil al persoanelor interesate din cauzele în care soluția de clasare s-a dispus fără ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare. Se susține că aceste soluții ar putea fi, de asemenea, criticabile prin prisma modului de desfășurare a urmăririi penale sau a modalității de administrare a probelor. ...
Sursa oficială ↗