Decizia CCR nr. 67/2022Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că se critică, punctual, prevederile art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2018, prin care sunt stabilite două zile pentru organizarea referendumului pentru revizuirea art. 48 din Constituție, respectiv zilele de 6 și 7 octombrie 2018, în loc de una singură, data de 7 octombrie, cum era reglementat inițial, susținându-se, mai întâi, că derogarea de la regula prevăzută de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, potrivit căreia referendumurile se organizează într-o singură zi, ar contraveni prevederilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. Față de această critică de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 143 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 2 mai 2019, a analizat, în cadrul controlului de constituționalitate a priori exercitat asupra legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2018, însăși îndeplinirea de către ordonanța de urgență aprobată a condițiilor prevăzute de dispozițiile din Legea fundamentală invocate și de autorii prezentei excepții de neconstituționalitate, constatând respectarea acestora, prin analiza prevederilor cuprinse în art. I din ordonanță. ...
Sursa oficială ↗