Decizia CCR nr. 67/2022Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.02.2022 · dosar 575/42/2018
Punctul 22
22. Având în vedere conținutul normativ al modificării legislative criticate de autorii prezentei excepții, Curtea apreciază că nu se poate aplica prin analogie raționamentul dezvoltat în Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, întrucât organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției în două zile în loc de una singură nu reprezintă un „aspect fundamental în materia dreptului referendar“ în accepțiunea Codului de bune practici în materie de referendum, astfel încât acesta să se înscrie printre elementele a căror modificare pe cale legislativă să nu se poată realiza cu mai puțin de un an înainte. Potrivit art. II pct. 2 lit. c) din codul anterior menționat, constituie aspecte fundamentale în special regulile care privesc: componența comisiilor electorale sau a altui organism însărcinat cu organizarea referendumului; dreptul de vot și listele electorale; validitatea în sens formal și material a textului supus referendumului; efectele referendumului (sub rezerva regulilor de detaliu); participarea partizanilor și adversarilor propunerii la emisiunile mass-mediei publice. Or, stabilirea a două zile pentru exprimarea votului în cadrul referendumului pentru revizuirea Constituției organizat în anul 2018 este un aspect tehnic, ce ține de buna desfășurare a acestuia. De altfel, o astfel de prevedere, referitoare la momentul precis în care un anumit referendum are loc, nici nu ar avea sens decât în strânsă legătură cu organizarea concretă a unui referendum, intervalul de un an necesar a fi respectat pentru modificările esențiale ale legislației referendare fiind inutil într-o asemenea situație. ...
Sursa oficială ↗