Sari la conținut

Decizia CCR nr. 23/2022Punctul 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
27.01.2022
Dosarul
412/64/2018

22. Așadar, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate aduc atingere liberului acces la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, pentru motivul că permit judecătorului de cameră preliminară ca, în baza unei analize sumare a probelor și în lipsa unei cercetări judecătorești, să dispună respingerea plângerii împotriva soluției de clasare, având în vedere că drepturile menționate nu sunt absolute, limitările fiind admise atât timp cât nu se aduce atingere substanței drepturilor, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere. Accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare nu pot fi înțelese ca garantând că orice sesizare a organelor judiciare, dacă îndeplinește anumite condiții formale, trebuie să ajungă în faza judecății. Dimpotrivă, organele de urmărire penală sunt ținute să respecte prevederile art. 16 din Codul de procedură penală, astfel că, atunci când identifică vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, trebuie să dispună o soluție de neurmărire sau netrimitere în judecată. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie