Decizia CCR nr. 904/2021Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.12.2021 · dosar 3.906A/2021
Punctul 6
6. Se apreciază că legea criticată încalcă și art. 74 și 75 din Constituție, cu referire la principiul bicameralismului. Acest principiu se reflectă nu numai în dualismul instituțional, ci și în cel funcțional, deoarece Constituția stabilește competențe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie pe cea de Cameră decizională. Ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român și de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a țării, Constituția nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut și de cealaltă Cameră. Or, procedura de elaborare și adoptare a bugetului este una specială, derogatorie de la prevederile art. 75 din Constituție. Inițiativa proiectului de buget aparține exclusiv Guvernului (art. 138 din Constituție), legea fiind adoptată în ședința comună a celor două Camere [art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituție]. În consecință, întrucât legea bugetului de stat cuprinde o modificare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, care nu putea fi adoptată în ședința comună a celor două Camere, ci doar în procedura reglementată de art. 75 din Constituție, se concluzionează că art. 54 din legea criticată este neconstituțional. ...
Sursa oficială ↗