Decizia CCR nr. 873/2021Punctul 23

23. Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că respingerea prin lege a unei ordonanțe reprezintă infirmarea expresă de către Parlament a politicii legislative pe care ordonanța o exprimase, având drept consecință ca un asemenea act să își înceteze aplicabilitatea, să nu se mai aplice în viitor (Decizia nr. 498 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006, Decizia nr. 1.594 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, sau Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 22 iulie 2020, paragraful 42). O ordonanță de urgență respinsă produce efecte juridice în perioada cât a fost în vigoare. Prin urmare, aceasta poate forma obiectul controlului de constituționalitate, întrucât, pe de o parte, este un act de reglementare primară a legiuitorului delegat, iar, pe de altă parte, continuă să producă efecte juridice pentru perioada în care a fost în vigoare. În cauză, ordonanța de urgență criticată a prorogat intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2020 până la data de 1 august 2021, iar legea sa de respingere a intrat în vigoare la 2 august 2020, ceea ce înseamnă că ordonanța de urgență a produs efecte juridice pe toată perioada în care ea a fost în vigoare, legea de respingere nescurtând cu nicio zi prorogarea dispusă inițial. În consecință, având în vedere natura actului normativ analizat, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992. ...