Decizia CCR nr. 897/2021Punctul 18

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 38 teza întâi din Codul muncii, potrivit cărora „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege“, se referă la instituția renunțării la un drept substanțial în materia dreptului muncii. În planul dreptului civil material, renunțarea la dreptul substanțial este reglementată de art. 13 din Codul civil, potrivit căruia „Renunțarea la un drept nu se prezumă“, iar în planul dreptului procesual este reglementată de art. 408 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului“. Se observă, deci, că legiuitorul a reglementat în mod diferențiat, chiar opus, instituția renunțării la un drept substanțial în dreptul muncii și, respectiv, în dreptul civil. Astfel, dacă în dreptul civil se poate susține că, principial, renunțarea la un drept este permisă, art. 13 din Codul civil interzicând exclusiv prezumarea renunțării, în materia dreptului muncii renunțarea este, principal, interzisă. ...