Decizia CCR nr. 897/2021Punctul 19

19. Rațiunile unei astfel de reglementări diferențiate pot fi cu ușurință relevate. Astfel, dreptul la muncă este recunoscut printr-o reglementare expresă în Constituție, mai precis în art. 41 alin. (1) , care dispune că „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă“. Întrucât munca este un aspect crucial al existenței individuale și colective, însăși Constituția reglementează dreptul la exercitarea acesteia. Mai mult, având în vedere că, prin natura lor, raporturile de muncă presupun o subordonare principială și legal consacrată a angajatului față de angajator, consacrarea în Constituție a dreptului fundamental la muncă trebuie să fie înțeleasă și ca o protecție oferită celui aflat într-o poziție vulnerabilă, angajatul, în fața celui mai puternic, angajatorul. În schimb, sfera mult mai cuprinzătoare a raporturilor de drept civil este, printre altele, guvernată (și) de principiul egalității formale a părților acestora. Ca atare, dispozițiile art. 38 teza întâi din Codul muncii trebuie înțelese ca un mecanism de asigurare a acestei protecții care trebuie să fie acordată angajatului. Interdicția expresă din cuprinsul art. 38 teza întâi din Codul muncii impusă angajatului - de a renunța la drepturile ce îi sunt recunoscute prin lege - reprezintă un mecanism efectiv și chiar necesar pus la punct de către legiuitor pentru a garanta dreptul fundamental la muncă. La rândul său, interdicția cuprinsă în art. 38 teza a doua din Codul muncii, potrivit căruia „Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate“, reprezintă o normă-mijloc menită să asigure efectivitatea normei-scop, cuprinsă în teza întâi a articolului menționat. În lipsa acestei norme-mijloc, norma-scop și-ar pierde mult din vitalitate și chiar însăși utilitatea. Într-adevăr, nulitatea expresă a unei eventuale tranzacții prin care angajatul ar renunța la drepturile acordate de lege închide, practic, posibilitatea de a eluda efectivitatea interdicției renunțării la drepturile prevăzute de lege. Prin urmare, art. 38 din Codul muncii, în ambele sale componente, contrar susținerii din motivarea excepției, respectă exigențele de calitate a legii. ...