Decizia CCR nr. 890/2021Punctul 21

21. Prin raportare la art. 44 din Constituție și la art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța apreciază că prevederile art. 58^1 din Legea nr. 38/2003 sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea se aplică proprietarului care, deși nu are calitatea de contravenient, a cunoscut faptul că autoturismul său este utilizat pentru efectuarea de activități de transport public de persoane cu nerespectarea dispozițiilor legale. Conform art. 44 alin. (1) din Constituție, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. De asemenea, conform art. 44 alin. (9) din Constituție, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii. De asemenea, instanța reține și art. 1 din primul Protocol adițional la convenția menționată, care conține principiul protecției dreptului de proprietate, principiul posibilității privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și principiul exercitării dreptului de proprietate în conformitate cu interesul general. Acest text prevede condițiile în care privarea de un bun nu constituie o încălcare a dreptului titularului asupra bunului respectiv, și anume privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele juridice interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Sub aspectul restricțiilor și limitărilor aduse dreptului de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, de exemplu, confiscarea ca fiind legitimă atunci când statul respectă justul echilibru între propriile sale interese și interesele proprietarului și ia în considerare gradul culpei sau tipul de prudență necesar în anumite împrejurări. Spre exemplu, în Cauza Raimondo împotriva Italiei, Curtea a considerat legitimă confiscarea vehiculului în care reclamantul a săvârșit infracțiunea, cu scopul de a-l împiedica să mai săvârșească fapte de aceeași natură în viitor. Așadar, deși art. 44 alin. (9) din Constituție permite legiuitorului să stabilească condițiile în care pot fi confiscate bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenții, marja de apreciere a acestuia este îngrădită de celelalte dispoziții constituționale referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate, precum și de principiile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun, printre alte condiții, existența unui raport de proporționalitate între măsurile care aduc atingere dreptului de proprietate și scopul urmărit. În aceste condiții, instanța observă că măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului nu reprezintă o simplă măsură tehnico-administrativă, ci o veritabilă sancțiune complementară, având un scop preventiv și represiv, al cărei mod de operare depinde, printre altele, și de executarea sancțiunii principale a amenzii de către contravenient, astfel cum rezultă din prevederile art. 58^1 alin. (4) din Legea nr. 38/2003. Or, aplicarea unei asemenea sancțiuni proprietarului autovehiculului, care nu a participat în niciun fel la săvârșirea infracțiunii și nici nu a avut cunoștință de comiterea acesteia, reprezintă o măsură disproporționată, care încalcă garanțiile constituționale și convenționale ale dreptului de proprietate privată. ...