Decizia CCR nr. 875/2021Punctul 22
Punctul 22
22. Cu privire la examinarea respectării condițiilor de admisibilitate ce țin de limitele sale de competență atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991, constată că autorilor excepției le-a fost atribuită în acte o suprafață de teren de 100 mp, iar în fapt aceștia dețin o suprafață de 293 mp, astfel că pentru diferența de suprafață nu li s-a emis un titlu de proprietate. Autorii sunt nemulțumiți de faptul că suprafața pe care se constituie dreptul de proprietate este cea prevăzută în actul de atribuire și nu cea deținută și folosită în fapt. Se dorește astfel modificarea și completarea textului legal criticat în sensul reglementării posibilității constituirii dreptului de proprietate și asupra terenului deținut și folosit în fapt de aceștia. Or, soluționarea acestui aspect nu ține de competența Curții Constituționale, întrucât implică un act de legiferare, care ține de competența Parlamentului. Așadar, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗