Decizia CCR nr. 843/2021Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2021 · dosar 2.215/2/2016
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 sunt neconstituționale, deoarece sintagma „comerciant persoană fizică“ nu echivalează cu sintagma „persoană fizică autorizată“. Astfel, regimul juridic al persoanelor fizice autorizate este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, iar din prevederile art. 1 ale acestui act normativ reiese că se referă la „activitatea economică“ a „persoanelor fizice autorizate“. Totodată, potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, activitatea economică cuprinde activitatea agricolă, industrială sau comercială, iar, potrivit art. 2 lit. i) , persoana fizică autorizată este persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege. Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că „activitatea de comerț, comercială, de comerciant este doar una dintre formele de activitate ce poate fi desfășurată de o persoană fizică autorizată, alături de cea agricolă sau industrială“. Totodată, din prevederile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 rezultă că nu toate persoanele fizice autorizate au calitatea de comerciant. Mai mult, acest text de lege face trimitere la prevederile fostului art. 7 din Codul comercial, care se aplică prin coroborare cu fostul art. 3 din Codul comercial. Acest din urmă articol enumeră activitățile ce reprezintă acte de comerț și prin care este justificată calitatea de comerciant, din care se desprinde concluzia că nu toate activitățile economice reprezintă fapte de comerț. Autorul excepției arată că desfășura activitatea circumscrisă codului CAEN 0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Or, aceste activități nu reprezintă acte sau fapte de comerț și, în consecință, nici persoana fizică autorizată nu are calitatea de comerciant. Cu toate acestea, se arată că Agenția Națională de Integritate susține că s-a aflat în stare de incompatibilitate, însă aceste susțineri sunt bazate pe lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a textelor de lege criticate. Această concluzie este sporită de faptul că, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, acesta a abrogat Codul comercial, care definea actele de comerț și, legat de acestea, și comerciantul. ...
Sursa oficială ↗