Decizia CCR nr. 7/2018Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.01.2018 · dosar 2.390/2/2016
Punctul 7
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că dispozițiile art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995 încalcă art. 23 din Constituție, întrucât nu permit determinarea exactă a conținutului interdicției, fiind lipsite de claritate, precizie și previzibilitate în privința restrângerii libertăților individuale. Curtea Constituțională a stabilit, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, paragraful 23, că standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste cazuri. Sintagma „activități de producție, comerț sau alte activități de prestări servicii“ nu-și găsește reglementare în legislația actuală, iar noțiunile utilizate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Astfel, în ceea ce privește noțiunea de „producție“, în Codul civil se află reglementarea noțiunii de produsele bunurilor la art. 547, ale fructelor la art. 548 și ale productelor la art. 549, toate noțiuni de natură civilă. Cât privește noțiunea de „comerț“, aceasta nu se găsește în Codul civil, cu excepția art. 2557 alin. (2) care vorbește de raporturi comerciale, referirea izolată privind raporturile de drept internațional privat, astfel că, în privința folosirii acestui termen, se impune a se avea în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015. Mai mult, nici noțiunea de „activități de prestări servicii“ nu este de găsit în Codul civil. Sintagma a fost preluată printr-o traducere inexactă din legislația Uniunii Europene, iar legiuitorul nu a indicat clar și neechivoc obiectul material al acestui text în chiar cuprinsul normelor legale și nici nu a creat posibilitatea ca acesta să poată fi identificat cu ușurință prin trimitere la un alt text legal de rang cel puțin egal sau la norme de aplicare care să poată duce la o concluzie indubitabilă cu privire la drepturile și libertățile restrânse prin acest text și, nu în ultimul rând, la definirea cât mai exactă a acestor termeni generici. ...
Sursa oficială ↗