Decizia CCR nr. 269/2018Punctul 7

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că natura faptei prevăzute de art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 și gravitatea sancțiunii, așa cum este prevăzută de art. 3 din același act normativ, ar justifica încadrarea contravenției ca aparținând materiei penale în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține, de asemenea, că textele de lege criticate, prin redactarea cu titlu general și prin lipsa definițiilor sau trimiterilor în măsură să clarifice domeniul de aplicare, nu sunt de natură să îndeplinească cerințele de claritate. În particular, arată că niciunul dintre termenii folosiți de textul criticat - vânzare, caracter ambulant, mărfuri, locuri autorizate - nu este definit, și nici noțiunea de „locuri autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi“. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul are o obligație implicită de a asigura claritatea și precizia normelor legale, indiferent de natura lor. Susține că standardele de calitate normativă trebuie să fie mai ridicate în domeniile de drept ce au natură penală, în caz contrar subiecții de drept fiind supuși riscului unor sancțiuni disproporționate pentru încălcarea unor obligații nedefinite și, ca atare, arbitrar stabilite, în dezacord cu art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție. Consideră că măsura confiscării reprezintă, prin natura ei, o atingere adusă dreptului de proprietate sub forma privării de proprietate, astfel încât se justifică controlul de constituționalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 coroborat cu art. 1 lit. b) din același act normativ raportat la art. 44 alin. (1) din Constituție. Reține că scopul normelor criticate este acela de a proteja populația de activitățile comerciale constând în vânzarea în afara locurilor ce fac obiectul autorizării organelor administrative locale. Însă, ca urmare a modului general de redactare a textului de lege criticat, ipoteza normei legale poate să acopere întreaga activitate desfășurată de subiectul de drept acuzat că ar fi încălcat respectiva normă. Arată că sancțiunea reglementată prin art. 3 din Legea nr. 12/1990 constituie o amenințare cu privire la viabilitatea financiară a subiectului de drept, cu atât mai mult cu cât activitățile ce sunt susceptibile de a atrage aplicabilitatea art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 sunt desfășurate mai ales de întreprinderi de dimensiuni reduse, în mediul rural și care nu dețin resurse financiare suficiente pentru a suporta pierderea venitului. ...