Decizia CCR nr. 811/2021Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.12.2021 · dosar 4.717/63/2014
Punctul 5
5. Se conchide că prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care nu includ ipoteza în care legea penală, deși există formal, este neconformă cu dreptul Uniunii Europene. Se precizează că există ipoteze în care neconformitatea cu dreptul Uniunii Europene vizează un element de tipicitate din conținutul constitutiv al infracțiunii, situație în care instanța națională poate să constate că fapta nu este prevăzută de legea penală; este invocat exemplul piețelor reglementate de capital, cu privire la care a fost pronunțată în trecut o decizie prin care s-a constatat că fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii. Se observă însă că există și situații, cum este cea din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, în care nu se poate pune problema analizei conținutului constitutiv al infracțiunii, întrucât norma, în ansamblul său, a fost adoptată în scopul maximizării veniturilor la bugetul de stat, iar nu pentru îndeplinirea obiectivului pe care îl afirmă restricțiile privind jocurile de noroc. Se conchide că, în ipoteza invocată în prezenta cauză, în virtutea autonomiei procedurale, statul ar trebui să poată pronunța o soluție de achitare, însă interpretarea dată în prezent dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală nu este una care să permită valorificarea cauzei de neconformitate analizate. ...
Sursa oficială ↗