Decizia CCR nr. 780/2021Punctul 33

33. Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că similitudinea soluției pronunțate de instanța supremă prin Decizia nr. 2 din 12 martie 2012, pentru motivele reținute în considerentele acestei decizii, nu constituie o aplicare prin analogie a legii penale, ci consecința raționamentului juridic arătat de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul aceleiași decizii. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia anterior menționată, a analizat rațiunea și natura juridică a instituției prescripției executării pedepsei, raportând aplicarea acesteia atât la prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cât și la cele ale art. 127 din Codul penal din 1969. Rațiunea prescripției executării pedepsei este aceeași cu cea a prescripției răspunderii penale, eficiența executării pedepsei diminuându-se până la dispariție prin trecerea unui interval de timp suficient de mare în care sancțiunea nu a fost executată. Prin natura sa juridică, prescripția, fie că este a executării pedepsei, fie că vizează însăși răspunderea penală, apare ca o renunțare anticipată a autorităților de a cere sau a impune sancțiuni penale executabile, dacă acestea nu s-au produs întro perioadă apreciată ca fiind rezonabilă de legiuitor. Pe de altă parte, dispozițiile art. 127 din Codul penal din 1969 statuau cu privire la întreruperea cursului prescripției executării, în sensul că termenul de prescripție a executării pedepsei prevăzut în art. 126 din Codul penal din 1969, pentru persoana fizică, se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni, iar sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii. ...