Decizia CCR nr. 731/2021Punctul 32

32. Curtea reține că prin art. II pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2019 legiuitorul a modificat norma, astfel că în prezent prevederile art. 42 alin. (11) din Legea nr. 51/2006 au următorul conținut: „Dacă sumele datorate, inclusiv penalitățile, nu au fost achitate în termen de 45 de zile de la primirea facturii, operatorul are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanță“. Odată cu abrogarea posibilității operatorului de a întrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare, legiuitorul a abrogat și dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 (art. II pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2019) și a completat art. 36 cu un nou alineat, care prevede că „(5) În situația existenței unui litigiu cu privire la executarea obligației de plată a prețului serviciului, utilizatorii au obligația de a achita creanțele nelitigioase, iar operatorii serviciilor de utilități publice nu au dreptul să înceteze, să suspende sau să limiteze furnizarea/prestarea serviciilor către utilizatori, până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanțelor de judecată competente“. Cu alte cuvinte, legiuitorul prevede expres obligația operatorilor de servicii de utilități publice de a asigura furnizarea/prestarea serviciilor către utilizatori, până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanțelor de judecată. Această normă (introdusă prin art. II pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2019) face obiectul criticilor de neconstituționalitate prin raportare la prevederile art. 44 și 45 din Constituție, Avocatul Poporului considerând că a impune operatorului să continue prestarea serviciului, deși nu îi este plătită contravaloarea acestuia, afectează scopul activității economice pe care o desfășoară și, implicit, dreptul său de proprietate. ...