Decizia CCR nr. 710/2021Punctul 6

6. Se mai arată că, în baza art. 67 din Legea nr. 317/2004, inspectorul-șef și inspectorul-șef adjunct sunt numiți de Plenul CSM dintre inspectorii judiciari în funcție, în urma unui concurs. O dispoziție cum este cea conținută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 - potrivit căreia, în situația vacantării funcției de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcției se asigură de inspectorul-șef sau, după caz, de inspectorul-șef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcții în condițiile legii - nu există în cazul altor funcții de conducere din sistemul judiciar. Hotărârea Plenului CSM nr. 159 din 9 martie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorului-șef și a inspectorului-șef adjunct al Inspecției Judiciare a fost suspendată printr-o hotărâre judecătorească pronunțată de Curtea de Apel București, astfel că prelungirea automată, sub forma interimatului, a mandatelor actualei conduceri a Inspecției Judiciare se va face sine die, prin efectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, pe o durată nedeterminată, fără posibilitatea de exercitare de către CSM a atribuției prevăzute de lege de a dispune delegarea în funcții de conducere prin evaluarea proiectelor inspectorilor judiciari care optează pentru asigurarea interimatului. Or, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție, CSM este garantul independenței justiției, ceea ce presupune exercitarea puterii de a aprecia nu numai cu privire la numirea inspectorului-șef și a inspectorului-șef adjunct al Inspecției Judiciare, în condițiile art. 67 din Legea nr. 317/2004, ci și cu privire la delegarea într-o astfel de funcție de conducere devenită vacantă prin expirarea mandatului, în condițiile art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În acest fel, se respectă principiul de drept specialia generalibus derogant, conform căruia legea generală se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție specială contrară într-o materie dată, dar și principiul simetriei juridice, potrivit căruia competența de a dispune măsuri provizorii (delegarea unui inspector judiciar pentru asigurarea interimatului) revine aceleiași autorități publice care are atribuția de a dispune numirea definitivă într-o atare funcție de conducere, deci Plenului CSM. Așadar, intervenția legislativă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 are ca efect nu acoperirea unei pretinse „lacune legislative“, cum se arată în preambulul acesteia, ci amputarea unei atribuții a CSM, în virtutea rolului său constituțional de garant al independenței justiției, ceea ce contravine literei și spiritului legii, dar și Constituției, deoarece introduce posibilitatea exercitării unei funcții de conducere pe o perioadă nedeterminată, prin prelungire automată, ca efect nediferențiat al legii, a unui mandat expirat, fără nicio posibilitate de exercitare de către CSM a marjei sale de apreciere, care este de esența rolului său constituțional. Se invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia „autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate“ (spre exemplu, deciziile nr. 562 din 19 septembrie 2017, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 și nr. 1 din 11 ianuarie 2012). Totodată, Curtea Constituțională a constatat că, „deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare“ (a se vedea, spre exemplu, deciziile nr. 26 din 18 ianuarie 2012 și nr. 445 din 16 septembrie 2014). De asemenea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, „respectarea standardelor de claritate și predictibilitate a legii a devenit o cerință de rang constituțional“. ...