Decizia CCR nr. 710/2021Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.11.2021 · dosar 2.122/104/2018
Punctul 10
10. Instanța mai consideră că, deși se invocă o situație excepțională, precum și o lacună legislativă privind asigurarea interimatului funcțiilor de inspector-șef și inspector-șef adjunct, intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 are ca efect direct fie menținerea pe aceeași poziție a persoanelor care ocupau funcțiile de inspector-șef și inspector-șef-adjunct la data adoptării actului normativ (art. I), fie reactivarea acestora în poziția deținută, după expirarea mandatului (art. II). Instanța reiterează considerațiile anterioare privind principiul securității juridice, în aplicarea căruia constată că acordarea beneficiului interimatului unor persoane determinate ori determinabile, care însă se aflau în situația unui raport juridic epuizat (art. II), intră în contradicție cu art. 15 alin. (2) și cu art. 16 alin. (1) din Constituție. De asemenea, lipsa unor elemente suficiente de previzibilitate, care, coroborată cu momentul intrării în vigoare al ordonanței criticate, conduce la constatarea că efectul reglementării privește cazuri concrete, cunoscute la momentul redactării textului normativ, iar nu un număr nedeterminat de situații concrete ori ipotetice, care se pot înscrie în sfera de aplicare a normei legale, intră în coliziune cu însăși definiția legii întărită în jurisprudența Curții Constituționale drept „act juridic al Parlamentului, care reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența și finalitatea ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017). ...
Sursa oficială ↗