Decizia CCR nr. 696/2021Punctul 11

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorii acesteia din dosarele Curții nr. 2.358D/2019 și nr. 2.565D/2019 fac referire la Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a statuat cu privire la „caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate (s.n. care) trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia“. Susțin că atât legiuitorul, cât și instanța supremă, în decizia mai sus amintită, au avut în vedere exclusiv situațiile în care nelegalitatea se constată ca urmare a verificării măsurilor preventive deja dispuse, fie cu ocazia soluționării contestației împotriva actelor jurisdicționale prin care s-au dispus aceste măsuri, fie cu prilejul soluționării unei cereri de revocare a măsurii, când, potrivit art. 242 din Codul de procedură penală, se ivesc temeiuri noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. Consideră, în esență, că norma procesual penală criticată este neconstituțională, fiind de natură să îngrădească liberul acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, cu consecința directă a încălcării dreptului la un proces echitabil. Apreciază, de asemenea, că textul criticat inhibă complet posibilitatea reparării prejudiciului cauzat prin privarea nelegală de libertate, dacă nelegalitatea nu a fost constatată explicit prin acte jurisdicționale întocmite în cursul procesului penal, astfel că în situația în care împrejurările din care rezultă prejudiciul se ivesc ulterior încetării măsurilor preventive, persoana nu mai are nicio posibilitate legală de a obține repararea acestuia. ...