Sari la conținut

Decizia CCR nr. 704/2021Punctul 4

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.10.2021
Dosarul
3.954/109/2017

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză, textul de lege criticat aplicându-se în egală măsură tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, chiar dacă autorul este membru al familiei. Totodată, apreciază că textul criticat nu aduce atingere accesului liber la justiție, raportarea autorului la norma constituțională fiind pur formală. Consideră criticile - formulate din perspectiva încălcării art. 26 din Legea fundamentală și a dispozițiilor din Codul civil referitoare la relațiile de familie - irelevante atât timp cât legiuitorul civil a avut în vedere obținerea unor foloase licite, iar nu ilicite, în condițiile în care, în România, prostituția nu este legalizată. Apreciază că practicarea prostituției în România este incompatibilă cu art. 48 din Constituție, iar norma criticată este clară și predictibilă, nefiind contrară dispozițiilor constituționale invocate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie