Decizia CCR nr. 704/2021Punctul 6
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că drepturile recunoscute de Constituție persoanelor care întemeiază în mod legal și oficial o familie se completează sau se raportează la dispozițiile incidente din Codul civil invocate, care sunt incompatibile cu starea de fapt pe care art. 213 alin. (1) din Codul penal o reglementează în privința sintagmei „obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției“. Susține că sintagma menționată nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, în privința subiecților de drept cărora le este opozabilă, mai ales în situația în care aceștia din urmă se află în relații de rudenie/căsătorie cu persoana care practică prostituția, indiferent că ne referim la teritoriul României ori la alte state unde aceasta este reglementată ca activitate impozabilă, în afara ilicitului penal/contravențional. În viziunea autorului, norma penală criticată se află în coliziune cu dispozițiile Codului civil referitoare la relațiile de familie, incluzând drepturile și obligațiile reciproce ale soților, precum și obligația părinților de a-și întreține copiii. Totodată, susține că modul defectuos în care este reglementată norma penală criticată îngrădește accesul la instituția căsătoriei pentru persoanele care practică anumite activități sau meserii, în condițiile în care anumite acte/fapte ce reprezintă concretizarea efectelor încheierii căsătoriei se pot circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism, în forma „obținerii de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției“. ...
Sursa oficială ↗