Decizia CCR nr. 654/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și înfăptuirea justiției, întrucât instanțele interpretează termenul de 6 ore instituit de textul de lege criticat ca fiind un termen de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage nicio sancțiune. Arată că, în speță, propunerea de arestare preventivă a fost înregistrată în data de 29 august 2018, la ora 11.20, în condițiile în care din ordonanța de reținere a inculpatului rezultă că acesta a fost reținut începând cu data de 28 august 2018, ora 16.35, până la data de 29 august 2018, ora 16.35, ceea ce înseamnă că propunerea de arestare preventivă se putea înregistra cel mai târziu la ora 10.35 a zilei de 29 august 2018. Subliniază, totodată, că, până aproape de ora fixată pentru dezbaterea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți s-a aflat într-o altă ședință de judecată, astfel că, în cauză, deliberarea și pronunțarea asupra măsurii preventive au avut loc între orele 15.25 și 15.40, când s-a făcut pronunțarea hotărârii, în condițiile în care ședința de judecată a început la ora 15.00. Consideră că textul de lege criticat este constituțional numai în măsura în care este interpretat în sensul că termenul „cu cel puțin 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii“ inculpatului este un termen peremptoriu, a cărui nerespectare atrage incidența dispozițiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la luarea măsurii arestării preventive, și anume decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Invocă în acest sens considerentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apreciază că nu se impune să se facă distincție între termenele prevăzute de dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală și cele ale art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, întrucât „au la bază același concept de apărare a dreptului la un proces echitabil, atât prin protejarea dreptului la apărare al inculpatului, cât și prin acordarea timpului și înlesnirilor necesare judecătorului de cameră preliminară pentru a studia dosarul de urmărire penală și apărările invocate, pentru a putea delibera și dispune în cunoștință de cauză, lucru ce ar înlătura orice risc sistemic de arbitrar într-o decizie a unei instanțe“. Arată că „aceeași rațiune a legiuitorului a fost subliniată de Curtea Constituțională și în motivarea Deciziei nr. 251 din 5 mai 2016“, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care reglementează termenul de minimum 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, termen care trebuie respectat de procuror la momentul înaintării rechizitoriului către judecătorul de cameră preliminară cu ocazia trimiterii în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă. Concluzionează că „și termenul minim de 6 ore - până la expirarea măsurii reținerii - pentru formularea propunerii de arestare preventivă, ca și termenele prevăzute de art. 207 alin. (1) și art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, este un termen peremptoriu, fiindcă are ca scop garantarea unui minim absolut de timp pentru a asigura efectuarea unei judecăți echitabile, care ar putea exclude un risc sistemic de arbitrar“. ...