Decizia CCR nr. 246/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă principiile constituționale privind accesul liber la justiție și răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, precum și dreptul la reparație în caz de privare de libertate, consacrat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că a fost arestat preventiv pe o perioadă de 20 de zile, de la data de 23 septembrie 2014 până la data de 12 octombrie 2014, măsură prelungită pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 13 octombrie 2014 și până la data de 11 noiembrie 2014, ulterior, măsura arestării preventive fiind înlocuită cu măsura controlului judiciar. În temeiul prevederilor art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din același cod, inculpatul a fost achitat, pe motiv că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu este prevăzută de legea penală, soluție rămasă definitivă. Consideră că, dacă instanța de judecată ar stabili prin încheiere că măsura arestării preventive este nelegală - în cazul de față, pentru motivul că fapta judecată nu ar fi prevăzută de legea penală -, aceasta ar echivala cu soluționarea chiar a cauzei penale, fiind o evidentă antepronunțare pe fondul cauzei. În ceea ce privește stabilirea, în mod expres și distinct, prin decizia definitivă de achitare, a caracterului nelegal al măsurii arestării preventive dispuse anterior în cauză, o astfel de soluție nu este reglementată de prevederile art. 396 din Codul de procedură penală care vizează rezolvarea acțiunii penale și nici de dispozițiile art. 399 din Codul de procedură penală, text care - în alineatul (1) - prevede că instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat, măsură în vigoare la momentul pronunțării instanței. Arată, astfel, că persoana arestată preventiv și apoi achitată definitiv nu are posibilitatea de a formula o acțiune la instanța civilă pentru a solicita despăgubiri pentru arestarea nelegală a cărei victimă a fost, întrucât instanța penală nu se poate pronunța - în mod explicit și distinct - asupra nelegalității arestării dispuse pe parcursul procesului penal [art. 424 alin. (2) coroborat cu art. 396 alin. (1) și art. 399 din Codul de procedură penală]. Consideră că soluția de achitare - în cazul în care fapta nu există în materialitatea ei, fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu există probe că persoana acuzată a săvârșit infracțiunea - are ca efect intrinsec stabilirea caracterului nelegal al arestării preventive, deoarece nimeni nu poate fi arestat în mod legal pentru o pretinsă faptă care nu există în materialitatea ei, pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pentru o contravenție, abatere disciplinară etc.) sau dacă nu există probe că a săvârșit fapta. Arată că, prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin actele jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia, hotărârea judecătorească de achitare, prin ea însăși, neputând constitui temei al stabilirii caracterului nelegal al măsurii privative de libertate. Susține că „Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 15 din 18 septembrie 2017 este contrară dispozițiilor Codului de procedură penală“. Consideră că limitarea impusă de dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, inclusiv prin interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, creează o barieră reală și efectivă, care împiedică persoana vătămată - prin arestarea sa în cadrul unui proces în care a fost apoi achitată definitiv - să se adreseze instanței civile pentru a obține despăgubiri de la statul român. ...