Decizia CCR nr. 640/2021Punctul 12

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.054D/2018 susține, în esență, că, prin interpretările date instituției erorii judiciare, se creează o discriminare față de alte persoane care pot să beneficieze de repararea prejudiciului suferit. Constată că dreptul la reparație este reglementat de dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală, norma condiționând acordarea unei indemnizații de stabilire a caracterului nelegal al privării de libertate, după caz, fie prin ordonanța procurorului, fie prin încheiere definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, fie prin încheiere definitivă sau hotărâre definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei. Susține că, în cazul acțiunii în despăgubire întemeiate pe dispozițiile art. 539 din Codul de procedură penală, răspunderea statului este totdeauna subiectivă, întrucât dispozițiile menționate legitimează un drept la reparație numai dacă s-a stabilit detenția nelegală. Totodată, susține că nu doar persoana care a fost condamnată definitiv și, în urma rejudecării cauzei, a obținut o hotărâre definitivă de achitare are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite. Consideră că o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 539 din Codul de procedură penală este de natură să obstrucționeze realizarea scopului urmărit de legiuitor prin această normă, acela de a permite repararea prejudiciului cauzat prin erorile judiciare săvârșite în procesul penal, atât prin condamnări pe nedrept, cât și prin nelegala privare de libertate din cursul procesului penal, finalizat fie prin încetarea procesului penal, fie prin achitarea inculpatului. Reține că, în demersul de verificare a constituționalității unor prevederi din Codul de procedură penală referitoare la regimul măsurilor preventive în procesul penal, Curtea Constituțională a stabilit în repetate rânduri că instituția privării de libertate a unei persoane reprezintă un act de o extremă gravitate pentru orice cetățean, indiferent când se produce, în faza de urmărire penală sau în cursul judecării cauzei. Reține, totodată, că, analizând prezumția de nevinovăție și dimensiunile acesteia, instanța de la Strasbourg a admis că aceasta se aplică și unei proceduri în reparație formulate împotriva statului de către o persoană achitată ca urmare a prejudiciului rezultat din procedura inițiată împotriva acesteia, în aplicarea art. 6 paragraful 2 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciind că nici cea mai simplă manifestare a bănuielilor privind vinovăția unui acuzat nu poate să mai fie admisibilă după o achitare definitivă. Consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece textul de lege ce formează obiectul acesteia contravine dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Constituție din perspectiva excluderii erorii judiciare săvârșite doar în anumite situații (extrem de rare în practică), fără să se refere, așadar, și la despăgubirile care ar trebui să se cuvină victimelor în cazul erorilor judiciare produse în caz de achitare. ...