Sari la conținut

Decizia CCR nr. 636/2021Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.10.2021
Dosarul
732/113/2018

17. Curtea observă că, reglementând astfel data de la care curge termenul de reabilitare în cazul în care executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, legiuitorul a avut în vedere atât durata termenului de supraveghere, precum faptul că, în această perioadă, cel condamnat este supravegheat de serviciul de probațiune, iar îndreptarea condamnatului trebuie să fie observată o perioadă mai lungă și fără monitorizarea agentului de probațiune pentru a putea fi considerat reintegrat în societate și pentru a opera reabilitarea de drept, cât și faptul că această modalitate de individualizare judiciară a pedepsei închisorii constituie o modalitate de stingere a executării pedepsei. De altfel, conduita condamnatului în termenul de 3 ani - perioadă în care nu trebuie să mai săvârșească o altă infracțiune, dovedind astfel că s-a îndreptat, iar consecințele condamnării pot înceta - constituie o condiție suplimentară (cumulativă condițiilor privind natura/durata condamnării și modul de executare a pedepsei) pentru ca reabilitarea de drept să intervină. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie