Decizia CCR nr. 648/2021Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.10.2021 · dosar 20.731/180/2016
Punctul 19
19. Se susține că adoptarea legilor de modificare a Legii nr. 51/1995, respectiv a Legii nr. 255/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, a Legii nr. 270/2010 și a Legii nr. 25/2017, încalcă principiul bicameralismului, astfel cum acesta este reglementat la art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție. În acest sens, se arată că formele acestor legi adoptate de Camera Deputaților conțin dispoziții care nu au fost dezbătute și adoptate de Senat. Se susține că, potrivit doctrinei și jurisprudenței Curții Constituționale, cele două Camere ale Parlamentului au atribuții egale în adoptarea legilor. Se mai arată că aceleași legi au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, republicat în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 193 din 8 martie 2005. Se mai susține că aceleași proiecte de legi au fost adoptate fără solicitarea avizului Consiliului Legislativ, conform art. 30 din Legea nr. 73/1993. Sunt invocate art. 31 din legea anterior menționată, precum și dispozițiile art. 2 și 3 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ. În acest context, se solicită atât instanței în fața căreia a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, cât și Curții Constituționale să solicite Consiliului Legislativ avizele elaborate cu privire la Legea nr. 270/2010 și la Legea nr. 25/2017, precum și avizele elaborate cu privire la amendamentele propuse de Senat, avizele referitoare la modificările adoptate în Comisia juridică din Camera Deputaților și cele referitoare la forma finală a proiectelor acestor legi adoptate în Camera Deputaților. ...
Sursa oficială ↗