Decizia CCR nr. 628/2021Punctul 14

14. Curtea observă că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. De asemenea, Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 a fost respinsă prin Legea nr. 49/2012 privind respingerea Ordonanței Guvernului nr. 8/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 22 martie 2012. Prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 99/2016 și ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 9/2017 au avut aplicabilitate limitată în timp la perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017. Însă, având în vedere cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, urmează a se exercita controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor legale cu privire la care Curtea Constituțională a fost sesizată. De asemenea, având în vedere că în cauză sunt formulate și critici de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea reține ca obiect al excepției și actele normative, în ansamblul lor, respectiv: Ordonanța Guvernului nr. 8/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017. ...