Decizia CCR nr. 632/2021Punctul 10

10. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile de lege criticate sunt conforme dispozițiilor constituționale invocate. În opinia instanței judecătorești, art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu încalcă de nicio manieră art. 15 din Constituție, întrucât acesta nu se aplică retroactiv, ci lasă neatinse drepturile salariale dobândite anterior intrării sale în vigoare de personalul din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora. De asemenea, instanța judecătorească nu găsește vreo incompatibilitate a dispozițiilor criticate cu prevederile art. 41 din Constituție, care garantează dreptul la salariu, sens în care reține că, în privința drepturilor de natură salarială, Curtea Constituțională a stabilit, prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Mai mult, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, Curtea a reținut că teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituție are un conținut normativ flexibil tocmai pentru a putea fi adaptat la schimbările social-economice la care este supusă societatea de-a lungul timpului. Această concluzie este susținută și de faptul că teza a doua a aceluiași text constituțional, pentru a defini elementele componente ale dreptului la măsuri de protecție socială a muncii, dezvoltă teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituție, printr-o trimitere generică la lege. Totodată, reglementarea din art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate fi privită ca aducând atingere principiului egalității în drepturi, care, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, nu semnifică uniformitate, astfel că situații obiectiv diferite justifică și chiar impun un tratament juridic diferențiat. Or, diferența de tratament ce poate rezulta din aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 este determinată de situațiile diferite în care se află destinatarii, unii dintre aceștia beneficiind deja de drepturi salariale la nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar. ...