Decizia CCR nr. 524/2020Punctul 12

12. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul conformității prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu dispozițiile din Constituție invocate. De asemenea instanța judecătorească reține că adoptarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a realizat în deplin acord cu prevederile constituționale, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, nefiind posibilă încălcarea dispozițiilor constituționale și nici a principiilor care stau la baza reglementării sistemului de salarizare. Raportat la obiectul de reglementare al Legii-cadru nr. 153/2017, adoptarea acestor dispoziții legale este justificată de crearea unui cadru legislativ pentru dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar și de supraveghere a aplicării acestora și pentru dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanței individuale. Necesitatea găsirii unor soluții legislative care să rezolve situația actuală din sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și, în mod special, care să înlăture discrepanțele salariale cauzate de numeroasele modificări legislative aduse modului de calcul și de stabilire a drepturilor salariale justifică, de asemenea, adoptarea actualului cadru legal care conține prevederi clare, fără echivoc, sub aspectul drepturilor salariale pe care le reglementează. Punerea în aplicare a politicilor salariale și sociale presupune, printre altele, ca legiuitorul să dispună de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților sale de aplicare. Posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ori de a adopta noi dispoziții legale nu poate fi împiedicată, mai ales în situațiile în care se impune ca statul să intervină în plan legislativ pentru rezolvarea pe termen îndelungat a unor probleme care țin de interesul public. În caz contrar, s-ar ajunge la negarea competențelor legislative, ceea ce ar fi inadmisibil. În condițiile în care cadrul legislativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost supus în ultimii 10 ani unei instabilități atât de accentuate și atât de diversificate, iar modificările, completările și abrogările adoptate în mod frecvent și repetat de legiuitor cu privire la salarizare au produs efecte care s-au extins și la perioadele următoare de timp, iar nu doar la anul/intervalul de timp pentru care au fost adoptate, era absolut obligatoriu ca statul să intervină legislativ cu o nouă lege-cadru privind sistemul de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, ale cărei dispoziții să respecte cerințele de claritate și precizie și prin care să fie înlăturate și inechitățile salariale cauzate de vechile reglementări. ...