Decizia CCR nr. 77/2020Punctul 20

20. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 1.484D/2018 și nr. 1.564D/2018, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu contravin dispozițiilor art. 16, art. 41, art. 44, art. 47 din Constituție și nici principiului protecției așteptărilor legitime. De asemenea, reține că, în cauză, textele de lege criticate nu instituie diferențieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivă aplicabile tuturor celor care au calitatea de personal plătit din fonduri publice, în sensul că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Așadar, în interiorul aceleiași categorii de persoane, nicio persoană nu se bucură de un regim mai favorabil față de alte persoane. Din această perspectivă, o diferențiere este nu doar admisibilă, ci chiar necesară. În acest sens, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit, în ceea ce privește principiul egalității consacrat prin art. 16 din Constituție, că acesta „presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite“ (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, instanța de contencios constituțional a reținut constant, în jurisprudența sa, că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, premii periodice și alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul are libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda și chiar de a dispune anularea lor (deciziile Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, nr. 1.250 din 7 octombrie 2010 și nr. 1.658 din 28 decembrie 2010). Prin urmare, salarizarea personalului plătit din fonduri publice reprezintă o opțiune a legiuitorului. Constituie, de asemenea, atributul său exclusiv edictarea de reglementări în acest domeniu, iar verificarea oportunității adoptării unor astfel de norme excedează competenței Curții Constituționale. ...