Decizia CCR nr. 617/2021Punctul 15
Punctul 15
15. Avocatul Poporului, în dosarele nr. 716D/2019 și nr. 717D/2019, apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că acestea nu creează inegalități în drepturi între cetățeni și nici discriminări între persoane aflate în situații similare, de vreme ce se aplică, deopotrivă, tuturor persoanelor beneficiare ale drepturilor bănești menționate. În fapt, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei în mod egal, și anume personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Condiționarea acordării drepturilor bănești este justificată și de necesitatea respectării interesului angajatorului de a utiliza competențele și performanțele individuale ale angajaților raportat și la bugetul alocat în acest sens pentru salarii. Mai mult, stabilirea modalității concrete de realizare a salarizării personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului este o prerogativă a legiuitorului, care decide, în acest sens, și în funcție de situația economico-financiară a țării. În ceea ce privește prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, Avocatul Poporului arată că acestea nu interzic stabilirea unor condiții în legătură cu exercitarea dreptului la muncă sau salarizarea pentru o anumită profesie atât timp cât orice persoană care dorește să aleagă o profesie sau un loc de muncă este chemată să întrunească aceste condiții legale. Prin urmare, salarizarea va fi cea prevăzută de lege în acest sens, iar cuantumul efectiv al drepturilor salariale este stabilit de către legiuitorul în drept să instituie aceste drepturi, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă și le poate modifica în diferite perioade de timp, după caz, în funcție de situația economico-financiară a țării. În sfârșit, referindu-se la prevederile art. 53 din Constituție, arată că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți cetățenești. ...
Sursa oficială ↗