Decizia CCR nr. 611/2021Punctul 19

19. Mai mult, Curtea observă că dispozițiile legale criticate nu elimină controlul judecătoresc pe calea contestației la executare în ceea ce privește procedura executării silite și, ca atare, nu împiedică accesul liber la justiție, persoana împotriva căreia este demarată executarea silită în baza unei hotărâri judecătorești nedefinitive având, totodată, posibilitatea de a cere atât suspendarea executării silite, cât și suspendarea provizorie a executării silite, precum și suspendarea executării provizorii a hotărârii, în condițiile art. 450 din Codul de procedură civilă, ceea ce constituie premise ale realizării actului de justiție într-un termen rezonabil și în mod echitabil. Or, cu privire la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, antereferită, a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, în jurisprudența sa (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a reținut că accesul liber la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale. Totodată, principiul accesului liber la justiție implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). ...