Decizia CCR nr. 589/2021Punctul 96
Punctul 96
96. Curtea, prin Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020, a mai statuat că nicio dispoziție constituțională nu interzice depunerea unei moțiuni de cenzură în afara sesiunilor ordinare. Controlul parlamentar nu se desfășoară intermitent numai în cadrul sesiunilor ordinare ale Parlamentului, ci permanent, astfel că limitarea acestui control numai pentru perioadele 1 februarie-30 iunie și 1 septembrie-31 decembrie ale unui an calendaristic este lipsită de orice justificare (paragraful 100). La momentul depunerii moțiunii de cenzură, cele două Camere ale Parlamentului trebuie să fi fost întrunite, să lucreze și să funcționeze concomitent în ședințe separate și sesiuni extraordinare separate, indiferent de ordinea de zi a acestora. Aceste condiții trebuie îndeplinite pentru că numai în acest fel Parlamentul lucrează și este întrunit, potrivit art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (2) din Constituție, exercitându-și atât funcția de legiferare, limitată la ordinea de zi pentru care a fost convocat în sesiune extraordinară, cât și funcția de control parlamentar (paragraful 105). Pentru prezentarea/dezbaterea/votarea moțiunii de cenzură, cele două Camere trebuie să lucreze în ședință comună. Dacă primul aspect (depunerea moțiunii de cenzură) ține de voința politică a deputaților/senatorilor, care trebuie să țină seama de o precondiție procedurală pentru depunerea moțiunii de cenzură, cel de-al doilea aspect (prezentarea/dezbaterea/votarea moțiunii de cenzură) ține de procedura pe care Parlamentul trebuie să o urmeze odată ce moțiunea de cenzură a fost depusă (paragraful 109). Dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură sunt legate în mod intrinsec de prezentarea acesteia (paragraful 111) și, din punct de vedere procedural, trebuie să se realizeze o diferență netă între depunerea moțiunii de cenzură, pe de o parte, și prezentarea/dezbaterea/votarea acesteia. Odată depusă, în sarcina Parlamentului se nasc o serie de obligații legate, ce nu pot fi fragmentate. Astfel, în cel mult 5 zile de la data depunerii, moțiunea de cenzură trebuie prezentată în ședința comună a celor două Camere [art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020, denumit în continuare Regulament], iar după 3 zile de la prezentare trebuie dezbătută și votată [art. 113 alin. (3) din Constituție și art. 94 alin. (2) din Regulament]. Totodată, data și locul ședinței comune, împreună cu invitația de participare, se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc [art. 94 alin. (3) din Regulament] - paragraful 112. ...
Sursa oficială ↗