Sari la conținut

Decizia CCR nr. 557/2021Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.09.2021
Dosarul
5.828/62/2013

18. Curtea învederează faptul că prevederile criticate din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate și aplicate în coroborare cu celelalte norme în materia insolvenței, iar astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „în cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, dispozițiile art. 19, 21, 22, 23 și ale art. 102 alin. (5) “. Curtea subliniază că în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar pot face contestație debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată. Din coroborarea acestui text de lege cu prevederile art. 24 alin. (1) din același act normativ, rezultă că pot fi atacate cu contestație și măsurile luate de lichidatorul judiciar, iar în baza art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului. Prin urmare, Curtea apreciază că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii și nici a celor ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora „Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie