Decizia CCR nr. 538/2021Punctul 12
Punctul 12
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă fac parte din Cartea a V-a: Despre executarea silită, titlul II: Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului, capitolul I: Urmărirea mobiliară, secțiunea a 2-a: Procedura urmăririi mobiliare, art. 731 și următoarele, și reglementează procedura privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului. În procedura executării silite, dacă în termen de o zi de la comunicarea somației însoțite de încheierea de încuviințare a executării, debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț, context în care bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparțin acestuia din urmă. În cazul în care se afirmă că unele bunuri aparțin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra bunurile, însă va face mențiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse [art. 732 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă]. ...
Sursa oficială ↗