Decizia CCR nr. 514/2021Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.07.2021 · dosar 2.251A/2021
Punctul 28
28. În ceea ce privește discriminarea invocată sub aspectul luării sau nu în considerare a vechimii ca auditor de justiție în calculul vechimii necesare pentru a accede la DIICOT și DNA, se arată că este de competența legiuitorului să stabilească ce anume funcții pot sau nu să intre în calculul anumitor vechimi, indiferent care este dreptul ori beneficiul care se acordă pe baza acestor vechimi. Referitor la diferența de tratament între numirea la DIICOT și DNA și promovarea în grad la parchete superioare, nefiind situații obiectiv similare, legiuitorul poate institui reguli diferite, inclusiv în ceea ce privește funcțiile ce intră sau nu în calculul anumitor vechimi. Scăderea vechimii pentru procurorii din cadrul DNA și DIICOT este, în principal, o chestiune care nu ține de statutul magistratului, ci de politica de resurse umane în vederea realizării competenței speciale a acestor două structuri specializate, cu scopul de a-i atrage pe cei care au vocația de a participa și de a-i selecta pe cei care se dovedesc a fi pregătiți pentru specificul activității pe care urmează să o desfășoare. De aceea, vechimea reglementată pentru procurorii DNA și DIICOT are ca finalitate nu promovarea în grad, ci asigurarea eficienței instituționale a celor două structuri prin stabilirea unor condiții pentru politica de resurse umane. Ca atare, această vechime este apreciată de către legiuitor în conformitate cu un set de criterii obiective care au scopul de a fundamenta politica de resurse umane, astfel încât să fie asigurată eficiența instituțională a respectivelor structuri de parchet. Se subliniază că reglementarea unei proceduri de numire în funcția de procuror în cadrul DNA sau DIICOT similară promovării la instanțe sau parchete ar contraveni scopului reglementării unor structuri specializate de parchet, dar și specificului organizării acestora. ...
Sursa oficială ↗