Decizia CCR nr. 486/2021Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.07.2021 · dosar 10.717/1.748/2017
Punctul 7
7. Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că exercițiul dreptului la integritate fizică și psihică, prevăzut la art. 22 din Constituție, invocat de autorul excepției, poate fi supus unor restrângeri, cum sunt cele prevăzute în cuprinsul Legii nr. 76/2008, cu respectarea exigențelor art. 53 din Legea fundamentală. Se mai susține că instanța de judecată are rolul suveran de a aprecia dacă, raportat la împrejurările concrete ale fiecărei cauze, aplicarea măsurii reglementate prin dispozițiile legale criticate corespunde scopului prevăzut la art. 1 din Legea nr. 76/2008, dacă este proporțională și dacă este necesară prin raportare la acest scop. Se arată că forma de vinovăție cu care este săvârșită o infracțiune nu este relevantă din perspectiva aplicării măsurii criticate, câtă vreme fapta constituie, inclusiv sub aspect subiectiv, o infracțiune apreciată de legiuitor ca fiind gravă, iar măsura prelevării de probe biologice este socotită de către instanță ca fiind necesară și proporțională cu scopurile legitime anterior menționate. Se arată, totodată, că dispozițiile art. 10 și ale art. 12 din Legea nr. 76/2008 prevăd suficiente garanții ale drepturilor fundamentale ale inculpatului, în vederea aplicării măsurii recoltării probelor genetice. ...
Sursa oficială ↗