Decizia CCR nr. 176/2021Punctul 6
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate obligă persoana condamnată să suporte intervențiile necesare pentru recoltarea profilului genetic, respectiv înscrierea sa în evidențele naționale, obligație care nu este impusă și suspectului. Se arată că dispozițiile Legii nr. 76/2008 și ale anexei la această lege au fost examinate prin Decizia nr. 5 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, prin care s-a hotărât că, în cazul inculpaților minori sancționați prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, instanța de judecată nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. De asemenea se arată că dispozițiile art. 49 din Constituție reglementează protecția copiilor și a tinerilor, prevăzând că regimul de protecție se aplică atât pentru copii, cât și pentru tineri și că alin. (5) al acestui articol impune autorităților publice, prin urmare și instanțelor, obligația constituțională de a contribui la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării. Se susține că restrângerea acestor drepturi constituționale poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și dacă astfel dispusă măsura este proporțională cu situația care o determină, însă în mod nediscriminatoriu și fără a se aduce atingere existenței unor drepturi sau libertăți. Se susține că dispozițiile legale nu obligă la existența unor proceduri conform cărora instanțele să dispună prelevarea probelor biologice astfel reglementate și care să prevadă condițiile în care prelevarea de probe biologice de la persoane în viață poate fi efectuată. ...
Sursa oficială ↗