Decizia CCR nr. 472/2021Punctul 41
Punctul 41
41. În ceea ce privește încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție se arată că prevederile criticate trebuie să se aplice strict raportat la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 și nu își pot extinde efectele asupra Legii-cadru nr. 284/2010, neavând putere retroactivă. O altă interpretare ar înfrânge principiul neretroactivității legilor. Suspendarea, prin definiție, se referă la prezent și nicidecum la trecut. Dreptul la ajutoarele la trecerea în rezervă este un drept cu caracter temporar ce se naște la data trecerii în rezervă și se execută dintr-o dată, nu prin executări succesive, care ar fi guvernate de o lege ulterioară. Un drept, odată stabilit în conformitate cu legea care îl guvernează în momentul actului juridic respectiv, reprezintă un element al statutului juridic al beneficiarului, rezultând dintr-un angajament al statului, acceptat de beneficiar și, ca și în cazul angajamentelor civile, el nu poate fi modificat unilateral nici măcar prin lege, întrucât o asemenea lege s-ar aplica retroactiv asupra unor situații consolidate, reprezentând drepturi câștigate aflate sub autoritatea statului de drept, drepturi a căror stabilitate nu poate fi atinsă decât prin încălcarea Constituției. Dacă o altă soluție ar fi acceptată, ar însemna că, sub diferite pretexte, orice drepturi decurgând din situații juridice create prin lege ar putea fi suprimate, reduse, modificate pe calea unei alte legi, în funcție de interese politice, de rațiuni pseudo-economice, de neputința guvernanților de a rezolva corespunzător probleme economice etc. ...
Sursa oficială ↗