Decizia CCR nr. 479/2021Punctul 4
Punctul 4
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că există două cazuri de retragere a calității de membru al unui ordin, și anume în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, precum și în cazul săvârșirii de fapte dezonorante, care aduc prejudicii morale membrilor ordinului. Dacă în ceea ce privește retragerea de către Președintele României a Ordinului național Steaua României pentru fapte incompatibile cu calitatea de membru al ordinului este logic să existe o analiză, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea și necesitatea retragerii ordinului în funcție de tipul de fapte și de consecințele acestor fapte, în ceea ce privește condamnarea, aceasta reprezintă un fapt obiectiv, rezultat al unei hotărâri pronunțate de către instanțele judecătorești. Or, dispozițiile legale contestate nu fac vreo distincție între cele două categorii de situații care pot conduce la retragerea ordinului, acestea prevăzând că ordinul „se poate“ retrage în oricare dintre cele două situații, lăsând la latitudinea Președintelui României această decizie. Această ambiguitate a legii dă posibilitatea Președintelui României, în funcție de voința sa subiectivă și individuală, de a retrage ordinul unor persoane condamnate și altora nu, deși poate au suferit același tip de condamnare, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului previzibilității și clarității legii. Totodată, aceleași argumente demonstrează încălcarea principiului egalității în drepturi din moment ce se conferă Președintelui României competența de a decide în mod subiectiv și individual persoanele cărora urmează să le aplice sau nu legea. ...
Sursa oficială ↗