Decizia CCR nr. 479/2021Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.07.2021 · dosar 1.264/2/2020
Punctul 30
30. Din cele expuse, rezultă că dispozițiile legale criticate prevăd două ipoteze în care se poate retrage calitatea de membru al unui ordin: prima ipoteză este una obiectivă (existența hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate), pe când cea de-a doua necesită o evaluare de natură subiectivă a faptelor pe care membrul ordinului le-a săvârșit, evaluare realizată în primă fază de Consiliul de onoare al ordinului. Legea nu reglementează însă și obligația Președintelui României de a retrage calitatea de membru al ordinului în cele două ipoteze antereferite. Chiar dacă a fost pronunțată o hotărâre de condamnare definitivă sau Consiliul de onoare a propus retragerea sau, din contră, respingerea sesizării, Președintele României este cel care decide dacă retrage sau nu calitatea de membru al ordinului. De altfel, în ipoteza de la art. 51 lit. b) din Legea nr. 29/2000, Curtea Constituțională a decis că Președintele are o largă posibilitate de apreciere asupra motivelor cuprinse în propunerile de retragere a decorației. ...
Sursa oficială ↗