Decizia CCR nr. 399/2021Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.06.2021 · dosar 15/1.748/2018
Punctul 24
24. În ceea ce privește încălcarea principiului egalității în fața legii, Curtea a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 127 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 9 iunie 2016, paragraful 18), cu valoare de principiu, faptul că egalitatea în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Pentru a exista o încălcare a principiului egalității, ar trebui să se rețină că între persoanele cărora li se aplică același regim juridic - în speță, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - există diferențe nejustificate obiectiv și rezonabil. Or, instituirea în sarcina tuturor conducătorilor de vehicul a obligației de a prezenta, la cererea polițistului rutier, documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege, aplicabilă în mod egal tuturor destinatarilor normei, fără discriminare, nu relevă un tratament juridic diferențiat față de persoane aflate în aceeași situație juridică. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor nu sunt încălcate. ...
Sursa oficială ↗