Decizia CCR nr. 412/2021Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece sunt neclare, nu au un caracter precis și previzibil și lasă loc de interpretări diferite. Astfel, sintagma „baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi“ este confuză. Legea-cadru nr. 284/2010 referitoare la salarizare, în vigoare la acea dată, nu are nicio prevedere legală care să reglementeze cum se face actualizarea conform acestei legi. Autorul excepției arată că, deși ne aflăm în fața unei schimbări radicale a sistemului de salarizare, trecându-se treptat, începând cu anul 2000, la o altă structură a salariului, care cuprinde mai multe elemente noi susținute financiar din cuantumul salariului anterior prin micșorarea valorii elementelor din care era compus acesta, art. 109 din Legea nr. 223/2015 nu are în cuprinsul său reglementări care să explice cum se face actualizarea corectă a veniturilor care au fost transferate din valoarea vechiului salariu pentru a susține financiar elemente cu denumiri noi din noua structură a salariului. Astfel, până în anul 2000, în structura salariului erau 3 elemente principale: salariul funcției, solda de grad, vechimea (în procente) și, pentru unii, prima de conducere. Prin legi consecutive, după anul 2000, alături de elementele tradiționale care compuneau salariul, s-au introdus o mulțime de sporuri. Cum însă statul nu avea alte fonduri să susțină financiar aceste sporuri, toate aceste modificări structurale s-au făcut pe seama salariului existent, care nu a crescut cum ar fi fost normal, fiecare din legile anuale privind salarizarea precizând că ordonatorii de credit trebuie să urmărească ca niciun salariu să nu fie mai mic decât cel din luna decembrie a anului anterior. Așadar, salariul lunar existent la acea dată a fost dezmembrat în două segmente. O parte era reprezentată de elemente care-l compuneau (funcție, grad, vechime, comandă), iar cealaltă parte, a cărei valoare a crescut continuu pe seama scăderii valorii elementelor de bază, a fost destinată pentru plata sporurilor. Valoarea elementelor de bază a scăzut continuu prin scăderea valorii de referință sectorială de la 1.187 lei, cât era stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, la 197,33 lei (sub nivelul salariului minim pe economie), prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2008, care a stat la baza calculării pensiei. Se susține că statul n-a contribuit financiar la plata sporurilor nou-create, acestea fiind suportate din valoarea salariului anterior rezultată chiar din legislația care le-a creat. Supraviețuirea elementelor salariale care compuneau salariul funcției s-a realizat prin includerea unor sporuri, sub forma unor sume compensatorii cu caracter tranzitoriu până la intrarea în vigoare, la 1 februarie 2017, a Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 care instituie valoarea salariului minim pe economie la 1.450 lei lunar, fără sporuri sau alte adaosuri. În consecință, sporurile sunt diviziuni ale vechii retribuții, deci valoarea lor a existat în salariul realizat al celor retribuiți după vechiul sistem de salarizare. În acest cadru legislativ confuz și insuficient explicativ al art. 109, pentru aplicarea Legii nr. 223/2015, a fost emisă o procedură privind recalcularea pensiilor prin care nu se prevede să se facă actualizarea bazei de calcul stabilită așa cum spune art. 28, adică a salariului lunar, ci se dispune să se facă transpunerea veniturilor realizate în cele 6 luni alese în raport cu elementele componente așa cum existau ele în statele de plată, la valoarea pe care o au acele elemente conform legislației salarizării actuale. Neexistând un cadru legal suficient de explicit, prin procedura de recalculare a pensiilor este greșit interpretată sintagma „salarii brute realizate în 6 luni alese“, nerecunoscându-se că sporurile fac parte din salariul lunar, așa cum este menționat în art. 28 din Legea nr. 223/2015, coroborat cu art. 3 din Legea-cadru nr. 284/2010, care definește clar salariul lunar ca fiind compus din salariul funcției de bază plus sporuri. ...
Sursa oficială ↗