Decizia CCR nr. 358/2021Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.06.2021 · dosar 35.684/299/2017
Punctul 9
9. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că acordarea în condiții de exclusivitate a unui domeniu larg de activitate, cum este cel al salubrizării, în condiții ce acoperă inclusiv domeniul privat, unui singur operator economic, prin intermediul unor hotărâri ale unităților administrativ-teritoriale de dare în administrare, față de care beneficiarul nu are nicio contribuție sau posibilitate de negociere, stabilire a unor clauze sau condiții în legătură cu serviciile prestate, acestuia revenindu-i în schimb obligația de plată a serviciului impus, în condițiile stabilite de entitatea administrativ-teritorială, încalcă principiul libertății contractuale stabilit atât prin normele de drept comun în materie (art. 1.169 din Codul civil), cât și prin dispozițiile art. 45 din Constituție. În speță, operatorul economic producea (printre altele) deșeuri menajere reciclabile din activitatea specifică societății, pentru care avea încheiat contract de prestări servicii - colectare deșeuri cu o societate acreditată în acest domeniu, deșeurile nu erau depozitate pe domeniul public și nici nu s-a reținut utilizarea domeniului public în manipularea activității de colectare a acestor deșeuri. Or, se apreciază că generalizarea și extinderea obligativității încheierii unui contract de prestări servicii cu o societate sau agent prestator stabilit de unitatea administrativ-teritorială, inclusiv pentru domeniul privat, duce la încălcarea principiilor și drepturilor ocrotite de art. 45 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗