Decizia CCR nr. 329/2021Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.05.2021 · dosar 8.501/225/2015
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât - în cazul în care judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți care a fost nelegal citată atât în fața primei instanțe, cât și în faza de cameră preliminară - instanța de control judiciar, admițând apelul, poate dispune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare numai la prima instanță, iar nu și la judecătorul de cameră preliminară. Consideră că, în speță, procedura de citare a inculpatei a fost viciată în camera preliminară și în cursul judecății în primă instanță. Arată, astfel, că, în cadrul procedurii de cameră preliminară și mai apoi în fața primei instanțe, deși s-a folosit adresa indicată de inculpată în dosarul de urmărire penală, la dosarul de instanță nu a fost restituită dovada îndeplinirii procedurii de citare, iar inculpata nu a luat cunoștință despre demararea procesului penal împotriva sa, neprimind nici rechizitoriul și nici vreo citație pentru termenele fixate în cauză. Cu toate că procedura de citare a fost viciată, s-a procedat la începerea judecății și la efectuarea de acte de cercetare judecătorească, fiind audiați martorii, fără ca inculpata să fie legal citată, astfel că aceasta nu a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare. Consideră că rezultatul procedurii de cameră preliminară poate fi decisiv pentru stabilirea vinovăției unui inculpat, având o influență directă și asupra soluționării apelului. Susține că legea cere încunoștințarea efectivă, iar nu formală a părților cu privire la termenele fixate de instanța de judecată, fiind necesar să i se asigure persoanei citate posibilitatea reală de a lua cunoștință de citație, cu toate datele pe care aceasta trebuie să le conțină. ...
Sursa oficială ↗