Decizia CCR nr. 102/2017Punctul 6

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că procedura de cameră preliminară creează o inegalitate de tratament juridic între apărare şi acuzare, sub aspectul asigurării egalităţii de arme între cele două părţi. Se susţine că, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea a camerei preliminare, organele judiciare deţin o poziţie dominantă, conferită prin normele procesual penale. Se arată că organele judiciare au posibilitatea de a efectua acte de urmărire penală pe o perioadă nelimitată de timp, în timp ce, în etapa camerei preliminare, inculpatul are la dispoziţie 20 de zile pentru a putea studia dosarul şi a verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, interval de timp care este insuficient în cazul dosarelor complexe, cu rechizitorii ample, a căror studiere necesită un interval de timp mult mai lung. Se mai susţine că, în condiţiile în care inculpatul nu are posibilitatea de a cunoaşte persoana apărătorului desemnat de instanţă pentru asigurarea apărării şi nu ia legătură cu acesta, se ajunge la imposibilitatea efectuării unei apărări reale şi eficiente. Se mai arată că, întrucât copia rechizitoriului se comunică doar inculpatului, nu şi apărătorului desemnat din oficiu, în condiţiile necomunicării acestuia inculpatului, din motive obiective, asigurarea apărării se realizează, în camera preliminară, strict formal. Se susţine, totodată, că limitarea la etapa camerei preliminare a dreptului inculpatului de a invoca nelegalitatea actelor de urmărire penală este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil. Se arată, totodată, că modificările aduse actului de sesizare a instanţei trebuie comunicate inculpatului în vederea verificării legalităţii acestuia pentru a putea formula eventuale cereri sau excepţii. ...