Decizia CCR nr. 18/2017Punctul 7

7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că procedura de cameră preliminară a fost concepută ca o procedură-filtru, în cadrul căreia se verifică competenţa instanţei şi legalitatea actului de sesizare, precum şi legalitatea actelor efectuate şi a probelor administrate în faza de urmărire penală, în scopul identificării eventualelor neregularităţi şi al remedierii acestora, astfel încât faza de judecată să se desfăşoare cu celeritate şi cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Consideră că dispoziţiile de lege criticate asigură inculpatului dreptul la apărare, întrucât, în faza camerei preliminare, acesta are dreptul de a formula cereri şi de a ridica excepţii cu privire la aspectele ce fac obiectul procedurii în camera preliminară. Mai mult, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului“, este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară. În raport cu cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia mai sus menţionată, inculpatul are dreptul de a participa personal la procedura în camera preliminară şi de a pune concluzii, asigurându-se astfel, în ceea ce îl priveşte, caracterul echitabil al procedurii şi contradictorialitatea dezbaterilor. Consideră că motivul pentru care legiuitorul a exceptat de la calea de atac a contestaţiei încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală rezidă în faptul că, în ipoteza textului, nici judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, şi nici părţile nu au formulat cereri sau excepţii în legătură cu aspectele ce fac obiectul procedurii. Or, în cazul inculpatului, aceasta echivalează cu renunţarea la posibilitatea oferită de lege de a sesiza anumite neregularităţi şi de a le supune aprecierii judecătorului de cameră preliminară. Aşadar, deşi legea îi recunoaşte dreptul de a contesta legalitatea rechizitoriului, a probatoriului administrat şi a actelor de urmărire penală, inculpatul înţelege să nu uzeze de acest drept. În fine, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un recurs efectiv, câtă vreme chiar procedura camerei preliminare constituie un mod de sesizare a instanţei naţionale cu privire la legalitatea unor acte îndeplinite de procurori în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. ...