Decizia CCR nr. 297/2021Punctul 19

19. Cu privire la cumulul de contracte individuale de muncă ale aceluiași salariat, Curtea reține că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, „Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea“. Înainte de republicarea Codului muncii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, textul art. 35 din acesta cuprindea și alin. (3) , potrivit căruia „Salariații care cumulează mai multe funcții sunt obligați să declare fiecărui angajator locul unde exercită funcția pe care o consideră de bază“. Prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, art. 35 alin. (3) din Codul muncii a fost abrogat, conceptul de „funcție de bază“ fiind eliminat din legislație. Însă se observă că la data intrării în vigoare a dispozițiilor criticate din Legea-cadru nr. 284/2010, care fac trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 (care prevede că salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă, o altă funcție au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcția de bază, iar unitatea în care salariații cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate), dispozițiile Codului muncii referitoare la funcția de bază erau în vigoare. ...