Decizia CCR nr. 297/2021Punctul 5

5. Referitor la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) și ale art. 73 alin. (3) lit. p) se susține că norma criticată este neclară, imprecisă și neaccesibilă pentru salariații care au două contracte, dând posibilitatea de a fi statuate printrun act normativ inferior legii elemente esențiale ale contractului de muncă, reglementat printr-o lege organică, cum ar fi dreptul la concediu de odihnă. Norma criticată nu respectă nici normele de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000, hotărârile Guvernului cu caracter normativ se emit numai în baza și în executarea legii și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, sens în care se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 244 din 19 aprilie 2016. Or, prin Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 se aduc restrângeri normelor legale generale în materia contractului individual de muncă, deoarece nici Codul muncii, nici vreo altă lege privind salarizarea bugetarilor nu prevede o astfel de reglementare privind înlăturarea concediului de odihnă plătit pentru cel de-al doilea contract de muncă. Dreptul la concediu de odihnă plătit nu are un caracter general, în sensul că indiferent de câtă muncă prestezi și de câți angajatori ai poți beneficia doar de o singură perioadă de repaus plătită, ci, dimpotrivă, acest drept de odihnă și plata indemnizației aferente decurg din executarea fiecărui contract de muncă în parte. Astfel, fiecare angajator are obligația de a achita salariul și celelalte drepturi izvorâte din contractul de muncă, cum este dreptul la concediu de odihnă. ...